avocati, avocatura, legislatie

Codul fiscal - varianta actualizata 2009

Nr. 571 din 01-01-2003
Emitent: Guvernul Romaniei
Monitor oficial: - din 06-09-2010

TITLUL VIII - Măsuri speciale privind supravegherea accizelor



Măsuri speciale privind supravegherea producției, importului
și circulației unor produse accizabile


 CAPITOLUL I
 Sistemul de supraveghere a producției de alcool etilic


 Sfera de aplicare


 Art. 222. - Sistemul de supraveghere se aplică tuturor antrepozitarilor autorizați pentru producția de alcool etilic nedenaturat și distilate.


 Supraveghetorii fiscali


 Art. 223. - (1) Pentru fiecare antrepozit fiscal de producție de alcool etilic și de distilate vor fi desemnați reprezentanți permanenți ai autorității fiscale competente, denumiți în continuare supraveghetori fiscali. Prezența supraveghetorilor fiscali va fi asigurată pe tot parcursul desfășurării procesului de producție, respectiv pe cele trei schimburi și în zilele de sărbători legale.
 (2) Antrepozitarii autorizați pentru producția de alcool etilic și de distilate vor întocmi și vor depune la autoritatea fiscală competentă, o dată cu cererea de autorizare, un program de lucru defalcat pe luni, care să prevadă cantitatea estimată a se obține într-un an, în funcție de capacitatea instalată.


 Mijloace de măsurare a producției de alcool


 Art. 224. - (1) În vederea înregistrării corecte a întregii producții de alcool etilic și de distilate obținute, fiecare antrepozit fiscal de producție de alcool etilic și de distilate trebuie să fie dotat obligatoriu de către antrepozitarul autorizat cu mijloace de măsurare, denumite în continuare contoare, avizate de Biroul Român de Metrologie Legală, necesare pentru determinarea cantității de alcool etilic și de distilate, precum și cu mijloace de măsurare legale pentru determinarea concentrației alcoolice pentru fiecare sortiment de alcool etilic și de distilate. Mijloacele de măsurare și măsurătorile efectuate cu acestea se supun, în mod obligatoriu, controlului metrologic al statului, conform legii în domeniu.
 (2) În cazul antrepozitarilor autorizați pentru producția de alcool etilic, contoarele vor fi amplasate la ieșirea din coloanele de distilare pentru alcoolul brut, la ieșirea din coloanele de rafinare pentru alcoolul etilic rafinat și la ieșirea din coloanele aferente alcoolului tehnic, astfel încât să fie contorizate toate cantitățile de alcool rezultate.
 (3) În cazul antrepozitarilor autorizați pentru producția de distilate, contoarele vor fi amplasate la ieșirea din coloanele de distilare sau, după caz, la ieșirea din instalațiile de distilare.
 (4) Folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum și amplasarea înaintea contoarelor a unor canele sau robinete, prin care se pot extrage cantități de alcool sau distilate necontorizate, sunt interzise.


 Certificate de calibrare


 Art. 225. - Antrepozitarii autorizați pentru producția de alcool și de distilate sunt obligați să prezinte supraveghetorilor fiscali certificate de calibrare, eliberate de un laborator de metrologie agreat de Biroul Român de Metrologie Legală, pentru toate rezervoarele și recipientele în care se depozitează alcoolul, distilatele și materiile prime din care provin acestea, indiferent de natura lor.


 Sigilii


 Art. 226. - (1) Pe întregul flux tehnologic de la ieșirea alcoolului brut, rafinat și tehnic din coloanele de distilare, respectiv de rafinare, și până la contoare, inclusiv la acestea, se vor aplica sigilii. În cazul antrepozitarilor autorizați pentru producția de distilate, sigiliile se vor aplica la ieșirea distilatelor din coloanele de distilare sau din instalațiile de distilare. În toate situațiile, sigiliile vor fi aplicate și pe toate elementele de asamblare-racordare ale aparatelor de măsură și control, pe orice orificii și robineți existenți pe întregul flux tehnologic continuu sau discontinuu.
 (2) Aparatele și piesele de pe tot circuitul coloanelor de distilare, rafinare, precum și de pe tot circuitul instalațiilor de distilare trebuie îmbinate în așa fel încât să poată fi sigilate. Sigiliile aparțin autorității fiscale competente, vor fi înseriate și vor purta, în mod obligatoriu, însemnele acesteia. Operațiunile de sigilare și desigilare se vor efectua de către supraveghetorul fiscal desemnat, astfel încât să nu se deterioreze aparatele și piesele componente. Amprentele sigiliilor aplicate trebuie să fie menținute intacte. Sigilarea și desigilarea vor fi consemnate într-un proces-verbal.
 (3) Sigiliile prevăzute la alin. (2) sunt complementare sigiliilor metrologice aplicate contoarelor, conform reglementărilor specifice stabilite de Biroul Român de Metrologie Legală.
 (4) Stabilirea tipului de sigilii, prevăzut la alin. (2), și a caracteristicilor acestora, uniformizarea și/sau personalizarea, precum și coordonarea tuturor operațiunilor ce se impun revin Ministerului Finanțelor Publice, respectiv direcției cu atribuții administrative.


 Recepția materiilor prime


 Art. 227. - (1) Recepția cantitativă a materiilor prime intrate în antrepozitul fiscal, precum și introducerea lor în procesul de fabricație se fac cu mijloace de măsurare legale.
 (2) În cazul în care, pentru producerea alcoolului etilic și a distilatelor, se achiziționează materii prime de la persoane fizice, borderourile de achiziție și documentele de recepție se întocmesc în 2 exemplare și vor purta, în mod obligatoriu, viza supraveghetorului fiscal. Un exemplar al acestor documente rămâne la antrepozitul fiscal care a achiziționat materia primă, iar exemplarul 2, la persoana fizică furnizoare.


 Obligațiile supraveghetorilor fiscali


 Art. 228. - (1) Supraveghetorii fiscali au obligația să verifice:
 a) existența certificatelor de calibrare pentru rezervoarele și recipientele de depozitare a alcoolului, a distilatelor și a materiilor prime din care provin acestea;
 b) înregistrarea corectă a intrărilor de materii prime;
 c) înscrierea corectă a alcoolului și a distilatelor obținute, în rapoartele zilnice de producție și în documentele de transfer-predare către antrepozite de prelucrare sau de depozitare de produse finite, în concordanță cu înregistrările mijloacelor de măsurare;
 d) concordanța dintre normele de consum de materii prime, consumul energetic lunar și producția de alcool și distilate obținută;
 e) realitatea stocurilor zilnice de alcool brut, rafinat, alcool denaturat, tehnic și distilate, înscrise în evidențele operative ale antrepozitelor de depozitare de astfel de produse;
 f) centralizatorul lunar al documentelor de transfer către antrepozitele de prelucrare a alcoolului și a distilatelor;
 g) concordanța dintre cantitățile de alcool și de distilate eliberate din antrepozitul fiscal de producție cu cele înscrise în documentele fiscale;
 h) modul de calcul, de evidențiere și de virare a accizelor datorate pentru alcool și distilate, precum și pentru băuturile spirtoase realizate de către antrepozitarul autorizat de producție, care își desfășoară activitatea în sistem integrat;
 i) depunerea la termen, la organele fiscale teritoriale, a declarațiilor privind obligațiile de plată cu titlu de accize și a decontului de accize, în conformitate cu prevederile legale;
 j) orice alte documente și operațiuni care să conducă la determinarea exactă a obligațiilor către bugetul de stat;
 k) înregistrarea corectă a operațiunilor de import și export, în situația în care antrepozitarul autorizat desfășoară astfel de operațiuni.
 (2) De asemenea, supraveghetorii fiscali au obligația de a înregistra, într-un registru special, toate cererile antrepozitarilor autorizați de producție sau ale organelor de control privind sigilarea sau desigilarea instalațiilor.
 (3) În vederea certificării realității tuturor operațiunilor reflectate în documentele aferente producției de alcool și de distilate, începând de la intrarea materiei prime până la livrarea alcoolului și a distilatelor către secțiile de prelucrare sau către terți, toate documentele întocmite, inclusiv documentele fiscale, vor fi prezentate obligatoriu supraveghetorului fiscal desemnat pentru a fi vizate de acesta.


 Desigilarea instalațiilor


 Art. 229. - (1) Desigilarea aparatelor și a pieselor de pe tot fluxul tehnologic se face numai în baza unei solicitări scrise, justificate, din partea antrepozitului fiscal de producție de alcool și de distilate sau în situații de avarie.
 (2) Cererea de desigilare se transmite supraveghetorului fiscal cu cel puțin trei zile înainte de termenul stabilit pentru efectuarea operațiunii propriu-zise, care va proceda la desigilare. La desigilare, supraveghetorul fiscal întocmește un proces-verbal de desigilare. În procesul-verbal se vor consemna data și ora desigilării, cantitatea de alcool și de distilate - în litri și în grade - înregistrată de contoare la momentul desigilării, precum și stocul de alcool și de distilate, pe sortimente, aflat în rezervoare și în recipiente.
 (3) Se interzice antrepozitarilor autorizați deteriorarea sigiliilor aplicate de către supraveghetorul fiscal. În cazul în care sigiliul este deteriorat accidental sau în caz de avarie, antrepozitarul autorizat este obligat să solicite prezența supraveghetorului fiscal pentru constatarea cauzelor deteriorării accidentale a sigiliului sau ale avariei.
 (4) Dacă antrepozitarul autorizat constată un incident sau o disfuncție în funcționarea unui contor, acesta trebuie să facă imediat o declarație supraveghetorului fiscal, care va fi consemnată într-un registru special destinat acestui scop, procedându-se imediat la remedierea defecțiunii. Totodată, antrepozitarul autorizat va solicita prezența reprezentantului autorizat de către Biroul Român de Metrologie Legală pentru activități de reparații ale mijloacelor de măsurare din categoria respectivă, în vederea desigilării mijloacelor de măsurare, a repunerii lor în stare de funcționare și a resigilării.
 (5) Contoarele defecte pot fi înlocuite, sub supraveghere metrologică, cu alte contoare de rezervă, cu specificarea, într-un proces-verbal de înlocuire, întocmit de supraveghetorul fiscal, a indicilor de la care se reia activitatea.
 (6) Dacă timpul de remediere a contoarelor depășește 24 de ore, se suspendă activitatea de producție a alcoolului și a distilatelor. Instalațiile respective vor fi sigilate.
 (7) Suspendarea se face în baza unui proces-verbal de suspendare, încheiat în 3 exemplare de către supraveghetorul fiscal, în prezența reprezentantului legal al antrepozitarului autorizat.
 (8) În procesul-verbal încheiat se vor menționa cauzele accidentului sau ale avariei care au generat întreruperea activității, data și ora întreruperii acesteia, stocul de alcool și de distilate existent la acea dată și indicii înregistrați de contoare în momentul suspendării activității.
 (9) Originalul procesului-verbal de desigilare sau de suspendare, după caz, se depune la autoritatea fiscală competentă, în termen de 24 de ore de la încheierea acestuia. Al doilea exemplar al procesului-verbal rămâne la antrepozitarul autorizat, iar exemplarul al treilea se păstrează de către supraveghetorul fiscal.
 (10) Reluarea activității după desigilarea instalațiilor respective se va face în baza unei declarații de remediere a defecțiunii, întocmită de antrepozitarul autorizat și vizată de supraveghetorul fiscal, însoțită de un aviz eliberat de specialistul care a efectuat remedierea. Supraveghetorul fiscal va proceda la sigilarea întregului flux tehnologic.


 CAPITOLUL II
 Sistemul de supraveghere a circulației alcoolului etilic și
a distilatelor în vrac din producția internă sau din import


 Condiții de calitate


 Art. 230. - Alcoolul etilic și distilatele livrate de către antrepozitarii autorizați pentru producție, către utilizatorii legali, trebuie să se încadreze în prevederile standardelor legale în vigoare. Fiecare livrare va fi însoțită de buletine de analiză completate conform standardelor legale în vigoare, eliberate de laboratorul propriu al producătorului, dacă acesta a fost agreat, sau emise de alte laboratoare autorizate. Buletinele de analiză vor cuprinde cel puțin 7 parametri fizico-chimici, prevăzuți de standardele legale în vigoare.


 Transportul în vrac


 Art. 231. - (1) Toate cisternele și recipientele prin care se vor transporta cantitățile de alcool și de distilate vor purta sigiliul supraveghetorului fiscal și vor fi însoțite de documentele fiscale prevăzute la titlul VII.
 (2) Supraveghetorul fiscal, care a procedat la sigilarea cisternelor sau a recipientelor de transport al alcoolului și al distilatelor în vrac, va comunica în aceeași zi, la autoritatea fiscală competentă, data plecării transportului de alcool și de distilate, numărul de înmatriculare al mijlocului de transport, cantitatea expediată și data aproximativă a sosirii acestuia.
 (3) La sosirea efectivă a alcoolului și a distilatelor la destinație, agentul economic beneficiar este obligat să solicite autorității fiscale competente desemnarea unui reprezentant fiscal care, în maximum 24 de ore, va efectua verificarea documentelor de transport și a datelor înscrise în documentul de însoțire, după care va proceda la desigilarea cisternelor sau a recipientelor.


 Condiții de livrare


 Art. 232. - (1) Livrarea alcoolului și a distilatelor în vrac se va face direct de la antrepozitarul autorizat pentru producție sau de la importator către utilizatorii legali.
 (2) Livrarea în vrac a alcoolului etilic și a distilatelor în scopul obținerii de băuturi alcoolice altor beneficiari decât antrepozitarii autorizați pentru producția de astfel de băuturi este interzisă.
 (3) Antrepozitarii autorizați pentru producție și importatorii pot livra alcool în vrac, pentru consum, direct spitalelor, farmaciilor și agenților economici utilizatori legali de alcool, alții decât producătorii de băuturi alcoolice.
 (4) Alcoolul etilic tehnic îmbuteliat poate fi comercializat numai de către antrepozitarul autorizat pentru producția de alcool etilic și numai sub formă de alcool etilic tehnic denaturat, conform standardelor legale în vigoare.
 (5) Comercializarea în vrac și utilizarea ca materie primă a alcoolului etilic și a distilatelor cu concentrația alcoolică sub 96,0% în volum, pentru fabricarea băuturilor alcoolice, este interzisă.
 (6) Producția de alcool sanitar de către alți producători decât antrepozitarii autorizați pentru producția de alcool etilic este interzisă.
 (7) Comercializarea pe piața internă a alcoolului sanitar în vrac este interzisă.


 CAPITOLUL III
 Sistemul de supraveghere pentru țuică și rachiuri de fructe


 Mijloace de măsurare


 Art. 233. - (1) În vederea înregistrării corecte a producției de țuică și rachiuri de fructe, fiecare antrepozitar autorizat este obligat să se doteze cu mijloace de măsurare volumetrică, denumite contoare, avizate de Biroul Român de Metrologie Legală, precum și cu mijloace legale de măsurare a concentrației alcoolice a materiei prime și a produselor rezultate din prelucrarea acestora instalațiile de fabricație fiind în mod obligatoriu sigilate în aceleași condiții ca și în cazul antrepozitarilor autorizați pentru producția de alcool etilic sau de distilate.
 (2) Cazanele individuale ale producătorilor de țuică și rachiuri de fructe, a căror producție este destinată vânzării, vor fi livrate și vor fi dotate cu vase litrate de organele abilitate de Biroul Român de Metrologie Legală, precum și cu mijloace de măsurare legală a concentrației alcoolice a produselor obținute.


 Sigilarea și desigilarea instalațiilor


 Art. 234. - (1) Pentru controlul cantităților de țuică și rachiuri de fructe, pe perioada de nefuncționare, instalațiile sau cazanele de fabricație deținute de antrepozitarii autorizați vor fi sigilate suplimentar de către autoritatea fiscală competentă.
 (2) După primirea materiei prime în vederea distilării, deținătorii de astfel de instalații sau cazane vor solicita, în scris, autorității fiscale competente desigilarea acestora. Data și ora desigilării, precum și cantitățile și tipurile de materie primă ce urmează a se prelucra se vor consemna într-un registru de fabricație, care va fi numerotat, vizat de autoritatea fiscală competentă și păstrat la producător. În același timp, autoritatea fiscală competentă va consemna aceleași date într-un proces-verbal.
 (3) Desigilarea va fi solicitată în condițiile în care deținătorul de instalații sau cazane are în stoc materie primă pentru utilizarea capacităților de producție pentru minimum 10 zile, procesul de producție fiind obligatoriu a se desfășura în mod continuu, până la terminarea materiei prime.
 (4) În momentul desigilării instalațiilor sau a cazanelor, reprezentantul autorității fiscale competente va verifica, prin probe de producție, timpii de fabricație și randamentul în alcool pentru fiecare tip de materie primă în parte, stabilind numărul de fierberi în 24 de ore și întocmind un proces-verbal de constatare.
 (5) Timpii de funcționare ai instalațiilor sau ai cazanelor și randamentele stabilite vor fi utilizate pentru evidențierea producției în registrul de fabricație.
 (6) În vederea opririi instalațiilor sau cazanelor, antrepozitarul autorizat pentru producție va anunța autoritatea fiscală competentă pentru resigilarea acestora cu 2 zile înaintea opririi producției.
 (7) Dacă nu se solicită resigilarea cazanelor sau a celorlalte instalații în momentul opririi acestora, se consideră că producția a continuat pe toată perioada de la desigilare.
 (8) Momentul sigilării va fi menționat în registrul de fabricație, întocmindu-se, de asemenea, un proces-verbal în care se va preciza cantitatea de producție realizată de la data desigilării.


 CAPITOLUL IV
 Sistemul de supraveghere a importurilor de alcool, de distilate
și de băuturi spirtoase, în vrac


 Condiții de import


 Art. 235. - Alcoolul, distilatele și băuturile spirtoase pot fi importate în vrac numai pe bază de contracte încheiate direct cu producătorii externi sau cu reprezentanții acestora și numai în scopul prelucrării sau îmbutelierii directe de către antrepozitarul autorizat pentru producție.


 Procedura de supraveghere


 Art. 236. - (1) La intrarea în țară a alcoolului în vrac, indiferent de natura acestuia, a distilatelor în vrac, precum și a băuturilor spirtoase în vrac, organele vamale de frontieră, după efectuarea formalităților de vămuire, vor aplica pe fiecare cisternă și recipient un sigiliu special, cu însemnele autorității vamale, desigilarea fiind interzisă până la destinația finală a acestora.
 (2) În momentul efectuării operațiunii de vămuire se va preleva, în mod obligatoriu, o probă din fiecare cisternă sau recipient, în scopul verificării autenticității datelor înscrise în documentele însoțitoare, respectiv factura și certificatele de analize fizico-chimice.
 (3) Prelevarea probei se face de către delegatul laboratorului, agreat de autoritatea vamală să efectueze expertize în vederea identificării produselor.
 (4) Prelevarea probei se face în prezența autorității vamale, a delegatului permanent în vamă din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și a importatorului. Dacă importatorul depune o declarație că nu este interesat să participe la prelevare, operațiunea respectivă se poate face în lipsa acestuia.
 (5) Operațiunea de prelevare a probelor se efectuează în conformitate cu normele românești în vigoare privind eșantionarea, analiza și inspecția unui lot de produse de către delegatul laboratorului agreat.
 (6) Din proba prelevată se vor constitui 3 eșantioane identice, dintre care unul este destinat laboratorului, altul autorității vamale, iar al treilea importatorului.
 (7) Eșantioanele vor fi etichetate și vor fi sigilate de către autoritatea vamală.
 (8) Transmiterea eșantioanelor prelevate către laboratoare se efectuează prin grija și sub responsabilitatea delegatului laboratorului agreat.
 (9) Operațiunea de prelevare se încheie prin întocmirea unui proces-verbal de prelevare, conform modelului prezentat în norme.
 (10) Rezultatele expertizei vor fi consemnate de către laboratorul agreat în certificate de expertiză.
 (11) Analiza produselor se face pe cheltuiala importatorilor și are ca scop determinarea concentrației alcoolice și a cantităților reale, comparativ cu cele înscrise în documentele însoțitoare, pentru corecta evaluare a accizelor datorate și a calității produsului.
 (12) Termenul de efectuare a analizelor va fi, după caz:
 a) pe loc, în cazul produselor fără conținut de zahăr;
 b) în 24 de ore de la prelevarea probei, în cazul produselor cu conținut de zahăr.
 (13) Termenul obligatoriu de păstrare a eșantioanelor este de un an.
 (14) Prevederile alin. (2) se aplică și cantităților de alcool, de distilate și de băuturi spirtoase în vrac, aduse în regim de import temporar.
 (15) Cantitățile de alcool, de distilate și de băuturi spirtoase în vrac, provenite din import, vor fi sigilate de către organul vamal de frontieră și în situația în care marfa este tranzitată către o vamă de interior în vederea efectuării operațiunii vamale de import. Marfa astfel sigilată, împreună cu documentul de însoțire a mărfii, eliberat de autoritatea vamală de frontieră, în care se menționează cantitatea de alcool, de distilate sau de băuturi spirtoase importată, în modul și sub forma prevăzută în norme, are liber de circulație până la punctul vamal unde au loc operațiunea vamală de import și prelevarea de probe, potrivit alin. (2).
 (16) În toate cazurile, la determinările efectuate pe baza analizelor de laborator, abaterea admisă este de ± 0,3 grade volum.
 (17) Desigilarea cisternelor și a recipientelor de alcool, de distilate și de băuturi spirtoase în vrac provenite din import, ajunse la destinația finală, se va face în prezența unui reprezentant al autorității fiscale competente, desemnat la solicitarea scrisă a importatorilor.
 (18) Importatorul are obligația să evidențieze într-un registru special, conform modelului prezentat în norme, vizat de reprezentantul organului fiscal teritorial în a cărui rază teritorială își desfășoară activitatea, toate cantitățile de alcool, de distilate și de băuturi spirtoase în vrac - în litri și în grade - pe tipuri de produs și pe destinații ale acestora.


 CAPITOLUL V
 Dispoziții comune de supraveghere aplicate producției
și importului de alcool, distilate și băuturi spirtoase


 Situații privind modul de valorificare


 Art. 237. - (1) Lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, antrepozitarii autorizați pentru producție și importatorii de alcool și de distilate vor depune la organele fiscale teritoriale o situație conținând informații privind modul de valorificare a acestor produse prin vânzare sau prelucrare, și anume: destinația, denumirea și adresa beneficiarului, numărul și data facturii, cantitățile, prețul unitar și valoarea totală, din care, după caz, valoarea accizei, conform modelului prezentat în norme. Această situație va fi însoțită în mod obligatoriu de un exemplar al listelor de inventar întocmite pentru stocurile de materii prime și produse finite înregistrate la sfârșitul lunii. Listele de inventar se întocmesc în două exemplare și vor fi vizate de către antrepozitarul autorizat pentru producție sau de către importator. În cazul antrepozitarilor autorizați pentru producție, listele de inventar vor fi vizate și de către supraveghetorul fiscal. Al doilea exemplar se păstrează de către antrepozitarul autorizat de producție și de către importator.
 (2) Lunar, până în ultima zi a lunii, pentru luna precedentă, organele fiscale teritoriale vor transmite Ministerului Finanțelor Publice - Direcția generală a tehnologiei informației situația centralizatoare pentru fiecare județ privind modul de valorificare a alcoolului și a distilatelor, conform modelului prezentat în norme.
 (3) Abrogat.
 __________
 Alineatul (3) a fost abrogat prin art. I pct. 1052 din O.G. nr. 83/2004, astfel cum a fost completat de Legea de aprobare nr. 494/2004.


 Prețuri minime


 Art. 238. - Abrogat.
 __________
 Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 1052 din O.G. nr. 83/2004, astfel cum a fost completat de Legea de aprobare nr. 494/2004.


 CAPITOLUL VI
 Măsuri speciale privind producția, importul și
circulația uleiurilor minerale


 Restricții


 Art. 239. - (1) Se interzice orice operațiune comercială cu uleiuri minerale care nu provin din antrepozite fiscale de producție.
 (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) toate reziduurile de uleiuri minerale rezultate din exploatare, în alte locații decât antrepozitele fiscale de producție, pot fi cedate sau vândute numai în vederea prelucrării și numai către un antrepozit fiscal de producție, în condițiile prevăzute de norme.
 __________
 Alineatul (2) a fost introdus prin art. I pct. 106 din O.G. nr. 83/2004.


 Condiții de comercializare


 Art. 240. - (1) Uleiurile minerale neaccizabile, rezultate din prelucrarea țițeiului sau a altor materii prime, care au punctul de inflamabilitate sub 85▫ C, se vor comercializa direct către utilizatorii finali, care folosesc aceste produse în scop industrial. În caz contrar, antrepozitarul autorizat va vira la bugetul de stat accizele aferente, calculate la nivelul accizelor datorate pentru benzinele cu plumb. În categoria utilizatorilor finali nu sunt incluși comercianții în sistem angro.
 (2) Se interzice comercializarea, prin pompele stațiilor de distribuție, a altor uleiuri minerale decât cele din categoria gazelor petroliere lichefiate, benzinelor și motorinelor auto, care corespund standardelor naționale de calitate.
 __________
 Teza a II-a de la alin. (1) a fost modificată prin liniuța 9 din Rectificarea publicată în MOf. nr. 112 din 06.02.2004.


 Condiții de calitate


 Art. 241. - Se interzice importul de uleiuri minerale de tipul benzinelor și motorinelor care nu corespund standardelor naționale și prevederilor legale referitoare la calitatea benzinelor.


 Procedura de import


 Art. 242. - Efectuarea formalităților vamale de import, aferente uleiurilor minerale prevăzute la art. 241, se face prin birourile vamale de control și vămuire la frontieră, stabilite prin decizia autorității vamale, care va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 __________
 Articolul a fost modificat prin art. I pct. 107 din O.G. nr. 83/2004.


 CAPITOLUL VII
 Alte măsuri speciale


 Condiții de cesionare și înstrăinare


 Art. 243. - Abrogat.
 __________
 Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 108 din O.G. nr. 83/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 494/2004.


 Întârzieri la plata accizelor


 Art. 244. - Întârzierea la plată a accizelor cu mai mult de 5 zile de la termenul legal atrage suspendarea autorizației antrepozitarului și închiderea activității acestuia până la plata sumelor restante.
 __________
 Articolul a fost modificat prin art. I pct. 1081 din O.G. nr. 83/2004, astfel cum a fost completat de Legea de aprobare nr. 494/2004.
 - Denumirea marginală a articolului a fost introdusă prin art. I pct. 35 din O.U.G. nr. 138/2004, astfel cum a fost completat prin Legea de aprobare nr. 163/2005.


 Alte măsuri


 Art. 2441. - (1) Agenții economici care doresc să distribuie și să comercializeze angro băuturi alcoolice și produse din tutun sunt obligați ca până la data de 31 martie 2005 să se înregistreze la autoritatea fiscală teritorială și să îndeplinească următoarele condiții:
 a) să dețină spații de depozitare corespunzătoare, în proprietate, cu chirie, contract de comodat sau cu orice titlu legal;
 b) să aibă înscrise în obiectul de activitate potrivit Clasificării activităților din economia națională - CAEN, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare, activitatea de comercializare și distribuție angro a băuturilor alcoolice sau activitatea de comercializare și distribuție angro a produselor din tutun;
 c) să se doteze cu mijloacele necesare depistării marcajelor false sau contrafăcute, în cazul comercializării de produse supuse marcării potrivit titlului VII.
 (2) Băuturile alcoolice livrate de agenții economici producători către agenții economici distribuitori sau comercianți angro vor fi însoțite și de o copie a certificatului de marcă al producătorului, din care să rezulte că marca îi aparține.
 (3) Agenții economici distribuitori și comercianții angro de băuturi alcoolice și produse din tutun răspund pentru proveniența nelegală a produselor deținute și sunt obligați să verifice autenticitatea facturilor primite.
 (4) Operatorii economici care intenționează să comercializeze în sistem en detail produse energetice prevăzute la art. 175 alin. (3) lit. a)-e), sunt obligați să se înregistreze la autoritatea fiscală teritorială, conform procedurii și cu îndeplinirea condițiilor ce vor fi stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
 (5) Operatorii economici care desfășoară activitatea de comercializare în sistem en detail de produse energetice prevăzute la art. 175 alin. (3) lit. a)-e) sunt obligați să îndeplinească procedura și condițiile stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală prevăzut la alin. (4), în termen de 90 de zile de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 (6) Desfășurarea activității de comercializare de către operatorii economici prevăzuți la alin. (4), care nu îndeplinesc procedura și condițiile stabilite potrivit alin. (4), constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei și confiscarea sumelor rezultate din această vânzare.
 (7) Desfășurarea activității de către operatorii economici prevăzuți la alin. (5), care nu îndeplinesc procedura și condițiile stabilite potrivit alin. (4), după termenul stabilit la alin. (5), constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare și oprirea activității de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de 1-3 luni.
 __________
 Articolul a fost introdus prin art. I pct. 109 din O.G. nr. 83/2004.
 - Alineatele (4)-(7) au fost introduse prin art. I pct. 15 din O.U.G. nr. 127/2008.


 CAPITOLUL VIII
 Sancțiuni


 Infracțiuni


 Art. 245. - Abrogat.
 __________
 Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 1091 din O.G. nr. 83/2004, astfel cum a fost completat de Legea de aprobare nr. 494/2004.


 Contravenții și sancțiuni


 Art. 246. - Abrogat.
 __________
 Articolul a fost abrogat prin art. 208 lit. j) din Codul de procedură fiscală din 2004.



prima anterioarele [1][2][3][4][5][6][7][8][9][10] urmatoarele ultima
programare web, seo